ANUNȚ
Începând cu data de 23.10.2023, familiile sau persoanele singure se pot prezenta la sediul primăriei în vederea depunerii cererii pentru acordarea ajutorului de încălzire și a suplimentul pentru energie.
Venitul net lunar până la care se acordă ajutorul pentru încălzire și suplimentul pentru energie este de: 1.386 lei/persoană, în cazul familiei, şi de 2.053 lei, în cazul persoanei singure.
Familiile sau persoanele singure care au în proprietate, închiriere, comodat ori altă formă de deținere cel puțin unul dintre bunurile din lista alaturată anunțului, nu beneficiază de aceste drepturi.
La stabilirea venitului net lunar al familiei/ persoanei singure se iau in considerare toate veniturile nete pe care membrii acesteia le-au realizat în luna anterioară depunerii cererii, cu excepția: alocației pentru susținerea familiei, alocației de stat pentru copii, ajutorului social, buget personal complementar, burselor școlare, bani de liceu, norma zilnică de hrană și cazarmamentul pentru copii cu cerințe educaționale speciale.
Menționăm faptul că, la calcularea veniturilor familiei sau persoanei singure se vor lua in calcul și veniturile agricole: venituri acordate de către a.p.i.a, respectiv subvențiile pe animale, subventiile pe suprafața de teren agricol, subvențiile pe cota de lapte, venituri obținute în urma accesării unor programe, etc. contravaloarea tichetelor de masă constituie venituri și se iau in calcul la stabilirea dreptului.
De asemenea, solicitantul are obligația de a menționa în cerere toate persoanele care locuiesc la adresa respectivă, indiferent dacă între acestea există sau nu grad de rudenie, luându-se in calcul și veniturile acestora.
Pe perioada acordării drepturilor, solicitantul are obligația de a anunța în termen de 5 zile orice modificare de venituri, bunuri, componență familială sau orice modificare ce ar conduce la neacordarea/modificarea drepturilor .
Documente necesare (după caz):
-documente privind componența familială (buletin/carte identitate/carte de identitate provizorie, certificat de naștere, în copie);
-documente care atestă veniturile nete pe luna anterioară depunerii cererii (adeverință salariu, cupon pensie, cupon șomaj, cupon indemnizație handicap, cupon indemnizație creștere copil/stimulent de inserție, etc.) sau extrasul de cont din care să reiasă aceste venituri (venitul net) ;
-pentru pesoanele care beneficiază de subvenții a.p.i.a-decizia de plată și extrasul de cont pe luna anterioară depunerii cererii și extrasul de cont de pe luna depunerii cererii;
-adeverință privind bunurile deținute (primărie-taxe și impozite), pentru toți membrii familiei cu vârsta de peste 18 ani, inclusiv;
-adeverință privind bunurile deținute (primărie-registrul agricol), pentru titularul cererii;
-adeverință de venit pe anul 2021-a.n.a.f (finanțe câmpeni) pentru toți membrii familiei cu vârsta de peste 18 ani, inclusiv;
-factură energie electrică (de pe ultima lună);
-copie după cartea de identitate a autoturismului, în cazul solicitantului care deține acest bun.
În vederea urmăririi respectării condiţiilor de acordare a dreptului la ajutorul pentru încălzire şi la suplimentul pentru energie, vă informăm că se vor efectua anchete sociale la un interval de 6 luni sau de câte ori se impune.
La întocmirea anchetei sociale, familiile/persoanele singure care au beneficiat de aceste drepturi vor prezenta documentele care atestă veniturile nete pentru fiecare lună în parte, de la acordarea drepturilor și până la momentul întocmirii anchetei sociale.
În situația în care se constată că, s-a depășit plafonul de 1.386 lei/persoană, în cazul familiei, şi de 2.053 lei, în cazul persoanei singure, sumele încasate necuvenit se vor restitui de către beneficiar (pentru luna sau lunile în care s-a depășit plafonul sus menționat).
Primăria,
LISTA BUNURI incalzire (68,4 KiB, 93 hits)
Last modified: octombrie 20, 2023